Patronul unei companii din agricultură a fost trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor de stat și ale UE

Patronul unei companii din agricultură a fost trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor de stat și ale UE
Publicat: 21/09/2015, 14:12
Actualizat: 21/09/2015, 14:31

Ștefan Poienaru, administrator al SC Agrofam Holding SRL și SC Agrofam Prod SRL la data faptelor, va fi judecat pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înșelăciune, participație improprie la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, participație improprie la tentativa de înșelăciune și participație improprie la fals în declarații, arată Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă transmis luni.

În același dosar va fi judecată și fiica acestuia, Maria Ecaterina Văleanu-Traicu, asociat unic al SC Agrofam Prod SRL la data faptelor, aceasta fiind acuzată de înșelăciune și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis dosarul la Tribunalul Călărași, propunând menținerea măsurii controlului judiciar în cazul celor doi, precum și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 17 august 2009 – 3 septembrie 2010, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, Ștefan Poienaru a sprijinit-o pe fiica sa să manipuleze procedura de achiziții, prin simularea unei proceduri de licitație pentru achiziționarea de echipament, obținând în această modalitate fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene și bugetul național, în cuantum de 3.838.000 de lei. De asemenea, în același context, Ștefan Poienaru a sprijinit-o pe fiica sa să întocmească documente inexacte, prezentate ulterior autorității contractante și în baza cărora aceasta a obținut cei peste 3,8 milioane de lei.

„Cercetările desfășurate în cauză au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009, din fondurile nerambursabile primite”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Anchetatorii au mai stabilit că, în luna aprilie 2013, Ștefan Poienaru a determinat o persoană să depună la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Călărași documente inexacte, pentru a putea astfel să obțină pe nedrept fonduri europene și din bugetul național, în cuantum de 642.792,57 lei, bani ce reprezintă plata unică pentru o suprafață de teren arabil de 991,58 hectare, pe care nu o deținea în mod legal.

„În aceeași perioadă, pentru a intra în posesia acelei sume de bani, inculpatul Poienaru Ștefan, cu intenție, a determinat aceeași persoană să se prezinte și să declare, în mod nereal, în fața reprezentanților legali ai Primăriei Comunei Borcea, că societatea SC Agrofam Prod SRL deține legal și exploatează pe raza acelei localități o suprafață agricolă substanțial mai mare decât cea reală. Acest aspect a avut ca urmare emiterea de către Primăria Comunei Borcea a unei adeverințe neconforme cu realitatea, utilizată ulterior la APIA Călărași”, susțin anchetatorii.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe sumele de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, existente în conturile celor doi inculpați, până la concurența sumei de 3.838.000 de lei.

Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată în acest caz de către APIA, care a constatat nereguli în cererea de finanțare.

Ștefan Poienaru, administratorul Agrofam Holding din Fetești, este unul dintre cei mai importanți jucători agricoli după cifra de afaceri și suprafața de teren exploatată. Grupul Agrofam a fost înființat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Firmele din grup cultivă cereale și plante tehnice pe o suprafață de circa 25.000 de hectare, dar se ocupă și de creșterea animalelor, comercializarea cerealelor, servicii agricole alimentare, financiare și industriale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?